vineri, 27 iunie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 2815 ha
Intravilan: 420 ha
Extravilan: 2395 ha
Populatie: 3026
Gospodarii: 1500
Nr. locuinte: 1328
Nr. gradinite: 2
Nr. scoli: 2
Numele localitatilor aflate in administratie: Vulcana-Băi, Nicolaeşti, Vulcana de Sus
Asezarea geografica:
Vulcana-Băi este aşezată pe Valea Pârâului Vulcana, la 20 km nord de Târgovişte, în mijlocul Munteniei, la întretăierea paralelei 44° latitudine nordică, cu meridianul 25°20' longitudine estică.
Altitudinea satului este de numai 380 m deasupra nivelului mării, dar dealurile care îl înconjoară, cele din urmă culmi care coboară din Bucegi, pierzându-se în câmpie la Târgovişte ce se înalţă în partea de apus încă la înălţimea de 500-600 m, iar vârful Vulcănii ce se înalţă în partea de apus a văii are 642 m
Îngusta vale a Vulcănii, mergând ca şi Ialomiţa de la miazănoapte spre miazăzi, este ferită atât de asprimea crivăţului, a cărui suflare se izbeşte de dealurile înalte care străjuiesc spre răsărit, cât şi de căldura verii, domolită şi ea de înălţimile împădurite din jur.
Ca vecini, comuna Vulcana-Băi are la nord şi nord-vest comunele Râul-Alb şi Bărbuleţu, la vest comunele Pietrari şi Voineşti, la sud comuna Brăneşti şi comuna Vulcana-Pandele, la est oraşul Pucioasa şi comuna Moţăieni, iar la nord-est oraşul Fieni.
Activitati specifice zonei:
Creşterea animalelor
Cultivare de pomi fructiferi.


Activitati economice principale:
Comerţ.
Obiective turistice:
Cel mai important obiectiv turistic al comunei Vulcana-Băi îl constituie Centrul internaţional Ecumenic, loc de studii şi vacanţe spirituale.
Astfel în august 1998 a fost inaugurat acest Complex Interreligios care cuprinde o biserică ortodoxă ce poartă hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", o sinagogă mozaică şi o moschee islamică.
Un alt obiectiv turistic al comunei noastre îl reprezintă Mănăstirea Bunea, monument istoric cu arhitectură tipică vremii lui Armaş Bunea, fiind situat la cca. 4,5 km de centrul comunei Vulcana-Băi şi care în anul 1998 cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi prin dăruirea credincioşilor, cei care fac datoria înălţând din acel vârf de deal, numele Domnului, a avut loc sfiinţirea unui nou lăcaş de cult, în prezenţa înaltelor feţe bisericeşti ale judeţului Dâmboviţa şi nu numai.
Evenimente locale:
La 29 iunie 1991 se făceau primii paşi în a zămisli ceea ce Vulcana-Băi nu avea - o zi a sa - zi ce prin binecuvântarea lui Dumnezeu, avea să coincidă cu cea a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Aşadar, de atunci, an de an, în Parcul "Sfinţiilor Apostoli Petru şi Pavel" are loc Ziua Comunei Vulcana-Băi
Se organizează activităţi cultural-artistice-recreative, cu caracter predominant folcloric şi de marcare a identităţii locale, într-o colaborare de excepţie dintre Societatea Română de Radiodifuziune - Departamentul Studiourilor Teritoriale şi Locale - Redacţia Antena Satelor, Consilul Judeţean Dâmboviţa şi primăria Comunei Vulcana-Băi - Casa de Cultură "Ion Minulescu". Printre aceste activităţi se află: momente artistice prezentate de unităţile de învăţământ din comună sub îndrumarea dascălilor acestora, Concursul folcloric "Vulcana-Băi, în zi de sărbătoare", având două secţiuni, cântece populare româneşti şi dansuri populare româneşti, la care participă comunele din judeţ
Pe parcursul manifestărilor sunt înmânate certificate, diplome de recunoştinţă, premii (premiul "Profesor Virgiliu Mareş"), se conferă titluri ("Elev de onoare" şi "Dascăl de onoare") elevilor şi profesorilor cu rezultate deosebite în activitatea extraşcolară.
Ziua dascălului Vulcănean - 28 iunie.
Facilitati oferite investitorilor:
Utilităţi:
Apă
Gaze
Energie electrică
Telefon.
Proiecte de investitii:
Modernizarea căminului cultural
Racordarea la reţeaua de gaze a şcolilor din comună
Finalizarea grupurilor sanitare la şcolile din comună
Construirea unei staţii de autobuze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu